luni, 2 noiembrie 2009

Dupa ce vezi Beckett, totul ti se pare trist si inutil, daca nu cumva faci parte dintre aceia care pot rade si a zecea oara cu aceeasi pofta, dupa ce au auzit de zece ori acelasi banc sec

Eu si Tornado deveniseram, ieri, prieteni...intr-un joc cumva absurd, ...fortati de circumstante...recunosc ca m-am purtat cu el cu mai multa asprime decat imi e in caracter. Cand am spus ca am invatat sa nu-mi mai fie mila, am mintit...am invatat sa-mi calc pe suflet. Animalelor, spun cunoscatorii, trebuie sa le inspiri si teama uneori...nu le poti stapani altfel...ce imoral imi suna in urechi acest verb "a stapani". Pe de alta parte, daca ar avea libertatea de a face ce vor, n-as mai avea bucuria acestei experiente - echitatia...e prima oara cand imi pun probleme etice in legatura cu acest sport! Macar de-as fi invatat sa calaresc, intr-un scop nobil, pentru a ma lupta pe front, de pilda, in apararea unei idei sau in scop competitiv, pentru a castiga o cursa sau in scop de supravieturie, pentru a ma deplasa dintr-un loc in altul mai bun sau pentru a fugi de dusman... dar eu am invatat sa calaresc pentru a-mi face o placere. Din perspectiva aceasta, nevoia mea de a-l tine pe Tornado sub control nu e mai condamnabila decat nevoia unui barbat de a tine in sah o femeie sau viceversa, cand nici unul, nici altul nu au ganduri serioase...adica sa intareasca lantul celulelor sanatoase (sic) ale societatii, sa creasca demografia, sau...sau...sa aspire la mantuire. Ooooo! ce vorba mare! La ce-mi foloseste?! m-a intrebat un prieten...sincera sa fiu nu prea am stiut cum sa-i raspund eu la aceasta intrebare.
Poate va intrebati acum, si calul, cu ce a gresit?
O sa-mi spuneti ca omul nu-i cal si calul nu-i om iar femeia e si ea, doar femeie!
Cata dreptate aveti...si? ce sens are?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu