Timpule te-ai sinucis in singura mare albastra, inghetata si calda
cea a ochilor mei
de-acum voi visa departe de cautarile tale ascunse
inaintea si inapoia zilei de azi
dar tu vei avea in fiecare zi o floare proaspata pe mormant
sa-ti aminteasca de mine...
poate asa mort vei intelege taina cuvantului meu
ca viu fiind, timpule, n-ai inteles
si m-ai provocat la duel
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu